Cum putem plati anticipat creditul ipotecar – metoda velocity banking

Introducere

Bine v-am gasit. De curand, mi-am propus sa fac plati anticipate la creditul ipotecar si pentru acest lucru, m-am hotarat sa incerc sa aplic metoda velocity banking. Mai jos, voi lua un calcul exemplificativ sa vedem cam cum ar functiona si daca merita facuti pasii acestia. In teorie, prin intermediul acestei metode, ne reducem suma totala de plata a unui credit ipotecar cu ajutorul unei sume oferite tot de banca. ⚠️ Nu sunt consultant, nu fac recomandari investitionale sau bancare. Tot ceea ce prezint este strict din experienta personala. Trebuie facuta propria cercetare inainte de a folosi sau a investi intr-un activ/produs.

De ce produse avem nevoie?

1. Credit ipotecar

Vom lua un scenariu cu un credit ipotecar:

  • de 250 000 lei
  • dobanda 4.5%
  • pe o perioada de 30 de ani

Dupa cum se observa si din imaginea de mai jos, dobanda in primele luni ale creditului este foarte mare comparativ cu principalul (~ 900+ lei).

2. Overdraft (descoperit de cont)

Al doilea produs de care vom avea nevoie, este un descoperit de cont. Acesta este asemanator cu un credit de consum, ce are cateva particularitati:

  • Daca nu utilizezi banii, ai dobanda 0%
  • Dobanda se calculeaza doar pentru suma lipsa (folosita)
  • El se poate folosi oricand, spre deosebire de creditul de nevoi personale, unde, o data ce ai platit o rata, nu mai poti folosi acei bani.

Vom lua ca si exemplu in calcul, un overdraft cu urmatoarele proprietati:

  • Suma: 20000 lei (de obicei, acesta se acorda in limita a 3 sau 4 salarii nete)
  • Dobanda 10% anual (aceasta dobanda difera foarte mult, unele banci facand reduceri preferentiale anumitor clienti/angajati ai unor firme)

Daca facem un calcul pe datele de mai sus ale overdraftului, ar insemna ca am avea o dobanda de 2000 lei pe an. Asta ar insemna ca am avea in jur de 166 lei / luna (doar daca avem descoperita toata suma, in cazul in care incepem sa o acoperim, aceasta dobanda scade, ajungand la 0% daca punem toata suma de 20000 lei inapoi – vom intra in detalii in continuarea articolului).

3. Card de credit

Al treilea produs de care vom avea nevoie este un card de credit, pentru a lua cat mai tarziu din principalul disponibil in contul curent unde este atasat overdraft-ul (descoperitul de cont).

Vom lua ca exemplu un card de credit cu urmatoarele proprietati:

  • Suma limita: 5000 lei
  • ⚠️ Cardul de credit are dobanda mare, trebuie sa achitam pana in perioada de gratie ( 55 zile la unele banci).

Calcul Velocity Banking

Plecand de la presupunerile de mai sus (produsele de la (1), (2) si (3)) si luand in calcul un salariu lunar de 5000 lei, putem incepe sa aplicam metoda velocity banking. Astfel vom vedea cum vom proceda, in fiecare luna.

Prima luna

In prima luna, cand ne intra salariul, in contul curent vom avea urmatoarea suma:

  • 5000 lei (din salariu)
  • 20000 lei (din overdraft – descoperit de cont)
  • Total: 25000 lei

Astfel, vom incerca sa achitam anticipat creditul ipotecar cu ajutorul sumei din overdraft. Vom plati anticipat suma de 20000 lei (overdraftul) catre creditul ipotecar (detalii despre castigul din aceasta plata anticipata se gasesc mai jos in articol).

Acum, in cont, ne-au mai ramas 5000 lei. Astfel, avem “descoperit de cont” 15000 lei si vom plati dobanda doar la acesti 15000 lei, nu la suma de 20000 de lei a intregului overdraft (deoarece 5000 de lei sunt “acoperiti” de cei 5000 de lei proveniti din salariu).

Acum, dupa efectuarea platii anticipate, trebuie sa tinem in contul curent o suma cat mai mare. Pentru acest lucru, ne vom folosi de cardul de credit pentru cheltuieli, ca sa nu diminuam suma de 5000 de lei din contul curent.

In continuarea calculelor, vom lua ca suma pur fictiva cheltuieli de 4000 de lei in fiecare luna, pe care le vom achita cu cardul de credit (atentie aici, in aceste cheltuieli nu este inclusa si rata lunara pentru credit, ce ar trebui scazuta si aceea in mod normal, dar, pentru simplitatea calculelor, am omis-o din “cheltuieli”).

A doua luna

In cea de-a doua luna, cand ne va intra salariul, vom avea in contul curent:

  • 5000 lei (de luna trecuta)
  • 5000 lei (din aceasta luna)
  • Total: 10000 lei

Pentru a nu plati dobanda la cardul de credit, va trebui sa punem pe acesta suma datorata (cheltuielile din luna trecuta), adica 4000 lei. Prin urmare, ne va ramane in contul curent 10000 – 4000 = 6000 lei. Prin urmare, descoperitul de cont incepe sa se acopere, usor usor, deci vom plati dobanda din ce in ce mai mica de la luna la luna, facand si economii ( de mentionat ca dobanda ar fi 166 lei / luna daca am avea toata suma descoperita, de 20000 lei, dar noi avem mai putin, 14000 lei acum, deci dobanda si mai mica lunar, comparativ cu dobanda de 900+ lei / luna pentru creditul ipotecar).

Final de calcul

Vom continua cu metoda din luna a doua si pentru celelalte luni, obtinand astfel o crestere a contului curent cu 1000 de lei in fiecare luna. Astfel, daca urmam aceasta strategie, dupa ~ 16 luni vom ajunge cu contul curent la valoarea de 20000 de lei (a se vedea imaginea de mai jos).

Avand din nou 20000 de lei, putem incepe din nou acelasi procedeu (sau mai devreme, depinde cum ne-am dorit/calculat) si sa facem din nou o plata anticipata.

Linkul catre tabelul de mai sus cu calculul il puteti gasi aici.

Cat castigam facand plata din overdraft

Avand in vedere datele creditului ipotecar de mai sus (1), daca facem o plata anticipata de 20000 de lei, creditul ar evolua astfel:

  • Costul creditului scade cu 48900 lei
  • Perioada de rambursare ramasa: 25 ani 6 luni. Practic, castigam 4 ani si 6 luni ca timp.

Avand in vedere ca, putem considera ca am castigat 48900 lei, va trebui sa scadem si dobanda acumulata din descoperitul de cont, care este mai mica de 2000 de lei pe an (fiindca am tot acumulat si am facut descoperirea de cont tot mai mica). Prin urmare, castigul este unul considerabil, am putea spune.

Putem urma acelasi procedeu de plata anticipata in continuare, eventual pana in momentul in care dobanda lunara a creditului ipotecar este mai mica decat dobanda descoperitului de cont (dar trebuie facute calcule in functie de situatia fiecaruia, poate de exemplu, dobanda overdraftului va creste intre timp etc).

Video despre metoda velocity banking

📌 Poti deveni abonat pe canalul de youtube pentru a fi la curent cu video-urile mele apasand aici.

Concluzii

Pentru a implementa acesta metoda, avem nevoie de disciplina avand in vedere ca trebuie sa facem cateva miscari intre conturi si cardul de credit pentru a nu plati dobanzi.
De asemenea, trebuie sa punem ceva economii deoparte pentru a ajunge cu overdraftul aproape de 0, pentru a nu plati dobanda. Astfel,avem nevoie sa stim sa economisim.

Intrebarea legitima ar mai putea fi:

  • Nu merita sa platesc anticipat din economii (lunar) si sa nu urmez aceasta metoda complexa (si sa nu mai deschid atatea produse: overdraft, card de credit etc)? Depinde de economii :). Cu velocity banking, platim o suma mare la inceput de credit, cand este dobanda mare. Dobanda, in primii ani la credit, pe cazul din articol, este, pe luna, 900+ lei, la overdraft 166 lei (daca e pe 0, dar cum am vazut mai sus, va fi mai mica dobanda fiindca noi lasam in contul curent mai mult de la luna la luna).
  • Posibil sa fie avantajos atata timp cat dobanda la credit lunara este mai mare decat cea la overdraft.

Credeti ca este o metoda buna de a plati anticipat creditul? Eu voi incerca sa o aplic, vom vedea rezultatul in viitor, daca suntem disciplinati. Spor sa aveti!

⚠️ Site-ul DigiEducatie nu este o recomandare de investitii si nu trebuie considerat ca atare. Materialele si informatiile continute in acest site sunt opinii personale ale administratorului site-ului si nu trebuie in niciun caz tratate ca sfaturi financiare si de investitii și nu trebuie sa treceti la decizii de investitii/financiare bazate exclusiv pe continutul acestui site – sunteti singurul responsabil pentru deciziile si actiunile de investitii luate de dumneavoastra.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.