Cuprins
Scurt rezumat al lunii august
Bine v-am gasit. Asa cum am mentionat si in articolul in care am decis sa public strategia pe care o voi urma la Bursa de Valori Bucuresti cu portofoliul meu, revin cu actualizarile lunare pe acest portofoliu. Inainte de a incepe, sa facem un scurt rezumat al lunii august:
- Bursa de valori Bucuresti a avut o usoara crestere in luna august (mai multe detalii aici)
- Nu am primit niciun dividend in luna august
- Am urmat strategia setata de la inceputul acestui portofoliu. In schimb, pregatesc o mica actualizare a strategiei, avand in vedere ca acum Hidroelectrica reprezinta un procent important din indicele BET (spredsheet-ul uc strategia are deja aceasta modificare, pe care o voi descrie in video-ul asociat acestui articolo)
- Am mai povestit de “investitia” (protectia) in energie pe care am facut-o (prin parcurile fotovoltaice), va urma si un video specific pe aceasta tema, in lunile urmatoare.
Evolutie portofoliu
In ultima luna, randamentul portofoliului a fost de 4.3% pe contul de RON si de 1.1% pe contul de euro (contul de euro consta in cateva obligatiuni de stat in euro si obligatiuni corporative. Acestea sunt pentru fondul de siguranta. Chiar daca se considera a fi riscante obligatiunile corporative, nu am expunere mare pe acestea si urmeaza sa expire in curand). Evolutia BET-ului pe ultima luna a fost de 5.5%. (nu reprezinta ultima luna calendaristica, ci ultima luna din momentul scrierii acestui articol)
Dividende si cupoane
Luna aceasta nu am primit niciun dividend, dar urmeaza ca in lunile urmatoare sa se mai ofere cateva dividende interesante, de la Fondul Proprietatea si alte companii. Revin cu actualizarile in lunile urmatoare.
Ce achizitii am facut in septembrie
Asa cum am mentionat si in prezentarea de inceput a acestui portofoliu, incerc sa urmaresc strategia de aici (doresc sa incerc sa replic manual indicele BET si de suma ramasa iau unitati la ETF-ul ce replica indicele BET). De asemenea, dupa cum se poate observa si in strategie, am repartizat tranzactiile astfel incat sa am 2 pe luna pentru a nu face multe tranzactii mici, astfel optimizand comisionul per tranzactie.
Astfel, luna aceasta am achizitionat:
- Banca Transilvania (TLV)
- BRD
De luna viitoare, doresc sa ajustez putin strategia, fiindca s-a modificat structura indicelui BET o data cu listarea Hidroelectrica. Astfel, noua strategie va cuprinde si Hidroelectrica. Mai multe detalii, veti afla in video-ul corespondent acestui articol (il puteti gasi mai jos).
Prin urmare, in acest moment, pe baza achizitiilor din acest an, raportul activelor cumparate in acest an sunt ca in situatia de mai jos (in acest grafic iau in considerare doar achizitiile din strategie, nu si ce poate aparea pe parcurs):
Prezentare video a portofoliului
Poti deveni abonat pe canalul de youtube pentru a fi la curent cu video-urile mele apasand aici.
Utile
🕮 Daca sunteti interesati de modul in care puteti investi in marfuri, puteti descarca un ghid de aici. De asemenea, daca sunteti interesati de criptomonede, puteti gasi un ghid pentru incepatori aici.
Concluzii
Luna aceasta am urmat cu disciplina strategia de cumparare pe care am setat-o initial, urmanad ca lunile viitoare sa fac o usoara ajustare a strategiei, fiindca avem o noua firma (Hidroelectrica) cu o pondere mare in indicele BET.
Legat de “investitia” (protectia) in energie pe care am facut-o (prin parcurile fotovoltaice), va urma si un video specific pe aceasta tema, in lunile urmatoare.
Ne reauzim luna viitoare cu actualizarea. Pana atunci, spor in investitii si nu numai!