Cuprins
O mica introducere
A mai zburat o luna si usor usor ne apropiem de trecerea verii. Voi prezenta situatia portofoliului: cum a evoluat acesta pana in acest moment si ce achizitii am facut in luna august. Mai multe detalii despre inceputurile acestui portofoliu (Calator in Investitii) puteti gasi aici. Inainte sa incepem, vreau sa fac un mic rezumat al acestei luni:
- Pe principalele burse am avut parte de cresteri in luna iulie (despre cum a evoluat bursa pe luna iulie puteti urmari aici.
- Modificari XTB: Reducerea ordinului minim de la 100 la 10 EURO/USD. Cum ma ajuta acesta reducere a ordinului? Voi putea urma mai eficient strategia portofoliului, in sensul in care trazactiile pentur diverse active vor fi foarte apropiate ca valoare, nu vor mai fi diferente mari.
- O alta modificare XTB: Vor fi adaugate la tranzactionare urmatoarele ETF-uri: VUAA.DE – Vanguard S&P 500 UCITS ETF USD (Acc EUR) si VUAA.UK – Vanguard S&P 500 UCITS ETF USD (Acc USD). Atentie, VUAA.UK, apare si ca ETF si ca ETF CFD. Aveti grija cand plasati ordinul, pe ce plasati, daca plasati :).
Estimare venit pasiv
Venitul pasiv a crescut fata de cel din luna precedenta, datorita faptului ca am adaugat noi fonduri si datorita cresterii pe burse in general. Astfel, luna aceasta avem un venit estimativ lunar de 16.21 euro, comparativ cu 14.87 euro luna precedenta.

Evolutie portofoliu
Evolutie generala
Portofoliul a avut o crestere de aproximativ 4.16% fata de ultima actualizare din luna precedenta.
Mai jos se poate observa graficul evolutiei randamentului portofoliului in procente. Mentionez ca nu reprezinta cresteri/scaderi lunare ale acestuia, ci evolutia lunara a portofoliului la o anumita data (ce procent reprezinta profitul/pierderea comparativ cu depunerile lunare la data specificata). G/L+d(%) reprezinta castigul/pierderea in procente la care se adauga si dividendele acumulate.

De asemenea, in graficul de mai jos se poate observa si cum a evoluat profitul total de la luna la luna, de la inceputul portofoliului.

Evolutie ETF-uri
Cea mai buna evolutie in luna iulie a avut-o ETF-ul iShares S&P 500 Information Tech Sec UCITS ETF (Acc) (QDVE.DE), cu o crestere de 15.25%. Este cea mai mare crestere pe care am avut-o pe un activ de la luna la luna pe acest portofoliu, de cand il monitorizez. Cea mai mica crestere a fost inregistrata pe iShares Physical Gold ETC (EGLN.UK), cu un procent de 0.12%. Dar, a fost tot crestere.
Ce am achizitionat in august
Dupa cum am mentionat si in prezentarea de inceput a acestui portofoliu, incerc sa urmaresc strategia de aici. Avand in vedere si modificarea de la XTB, tranzactiile per fiecare produs in parte sunt mult mai apropiate de aceeasi suma. Astfel, in aceasta luna am achizitionat:
- 15 x EUNA.DE (iShares Core Global Aggregate Bond UCITS ETF)
- 1 x EUNL.DE (iShares Core MSCI World UCITS ETF (Acc))
- 3 x IS3N.DE (iShares Core MSCI EM IMI UCITS ETF (Acc))
- 5 x QDVE.DE (iShares S&P 500 Information Tech Sec UCITS ETF (Acc))
- 1 x SPYD.DE (SPDR S&P US Dividend Aristocrats UCITS ETF (Dist))
Pe langa aceste achizitii, dupa cum povesteam si in articolul de aici, mi-am propus sa fac plati anticipate, dar putin diferit fata de metoda velocity banking. Ma voi folosi de banii din overdraft pentru a plati anticipat creditul ipotecar si voi folosi cardul de credit pentru a tine descoperitul de cont cat mai mic, dar nu voi plati folosi tot overdraftul o data, ci platesc lunar o anumita suma din el (ca un fel de plata anticipata, dar platita din overdraft).
Situatia curenta vs strategia initiala
In strategia initiala a portofoliului am vrut sa ajung la un procent de 80-85% actiuni, 10-15% obligatiuni si restul metale, pe parcursul unui an investitional. Mai jos se poate observa evolutia curenta, dupa primele opt luni de investitii, pe baza produselor pe care le-am cumparat in acest an.

Prezentare video a portofoliului
📌 Poti deveni abonat pe canalul de youtube pentru a fi la curent cu video-urile mele apasand aici.
Concluzii
Luna iulie a fost o luna cu cresteri pe burse, portofoliul a intrat din nou pe crestere. De asemenea, am avut parte de noi modificari pe platforma prin care tranzactionez, ce au fost benefice pentru mine. Voi urma strategia de cumparare in continuare, cu calm si disciplina, indiferent de “furtuna” si incertitudinile din piata. Spor in tot ce faceti!
Imi place mult ideea ta cu portofoliu Calator in Investitii.
Multumesc! Incerc sa il fac cat de organizat si util pot.